black cat

« Pisica neagră PENTRU ACEASTĂ NEOBIŞNUITĂ şi, totuşi, foarte simplă poveste pe care-ncep s-o depăn pe hârtie, nu aştept şi nici nu cer cuiva crezare.

Nebun aş fi s-o fac, într-adevăr, în împrejurări când până şi simţirea se- ndoieşte de ea însăşi.

Şi, totuşi — nu-s nebun — şi sigur sunt că nici nu am visat.

Dar mâine voi sfârşi cu viaţa, iar azi vreau să-mi uşurez sufletul.

Şi tot ce mai doresc e să înfăţişez deschis, pe scurt, şi fără comentarii, un şir de întâmplări obişnuite.

Obişnuite, da, dar care prin urmările lor m-au îngrozit — m-au torturat — m-au nimicit.

Nu voi încerca să le explic.

Căci pentru mine — au însemnat doar groază — chiar dacă alţii le vor socoti ciudăţenii şi nu întâmplări teribile.

Şi poate că se va găsi un creier care-ar putea să desprindă — din nălucirea mea — întâmplarea obişnuită, un creier mult mai calm, mai logic, şi mai puţin înfierbântat decât al meu, şi care, pătrunzând în faptele cu-atâta spaimă de mine povestite, să vadă doar înlănţuiri fireşti de cauze şi de efecte. De mic copil m-am deosebit de ceilalţi copii prin firea mea blajină şi cuminte.

Era atât de cunoscută bunătatea mea încât, ades, colegii mă batjocoreau.

Ţineam nespus la animale şi bunii mei părinţi mă răsfăţau, dându-mi mereu astfel de prieteni.

Cu ei îmi plăcea să-mi petrec tot timpul, şi nu eram mai fericit decât atunci când îi hrăneam şi-i mângâiam.

Această slăbiciune s-a accentuat cu vârsta şi, ajungând un om în toată firea, găseam în ea prilej de mulţumire.

Cei ce-au iubit vre-odată un câine credincios, isteţ, nici nu mai au nevoie să li se explice natura sau intensitatea plăcerii sufleteşti ce-o încercam, în dragostea dezinteresată, altruistă a unui animal e o undă ce ajunge drept în inima celor ce-au avut trista posibilitate să cunoască prietenia meschină şi ataşamentul schimbător al Omului. M-am însurat de timpuriu şi m-am bucurat nespus când am înţeles că soţia mea avea o fire asemănătoare.

Ştiind ce mult ţineam la animale, ea nu pierdea nici un prilej să-mi dăruiască cele mai drăgălaşe exemplare.

Aveam păsărele, şi iepuraşi, şi un peştişor auriu, un câine splendid, o maimuţă şi o pisică. Era o pisică destul de mare, frumoasă, în întregime neagră şi de-o- inteligenţă izbitoare.

Soţia mea, o fire deosebit de superstiţioasă, când venea vorba de inteligenţa pisicii amintea de vechi eresuri populare potrivit cărora pisicile. »